Am crezut mereu ca omul este o fiinta exceptionala. Singurul animal de pe Terra capabil sa evolueze si sa se autodepaseasca. Si tot timpul am crezut ca acesta este un lucru bun si ca vine doar cu lucruri bune la pachet. Partea proasta e ca ea nu se termina niciodata. Pe masura ce atingi o treapta, vei visa la urmatoarea si tot asa. Unii parcurg doar cateva trepte si apoi se odihnesc. Iar odihna este foarte confortabila si uita sa mai plece. Altii, dupa ce se odihnesc, merg mai departe. Si iar se odihnesc, si iar merg mai departe. Iar altii nu se odihnesc niciodata. Pur si simplu urca treapta dupa treapta, fara oprire, parand parca neobositi. Posibilitatile sunt infinite. Chiar nu conteaza cate trepte urca fiecare, ce conteaza, de fapt, sensul de mers. Pentru ca multi mai si coboara, putin cate putin sau pur si simplu cad de la inaltime.
Daca am invatat ceva din toate experientele pe care le-am trait, acesta este faptul ca nimic nu te ridica mai mult decat esecurile. Intotdeauna am stiut ca vreau sa evoluez. Nu tot timpul am stiut sa urc treptele sau unde vreau sa ajung. Dar tot ce stiu e ca fiecare esec pe care l-am trait, m-a facut sa urc tot timpul la un alt nivel.Si acel nivel nu a fost niciodata destinatia finala de unde sa uit sa mai plec. Pentru ca doar uitarea aduce sfarsitul evolutiei. Insa fiecare nivel atins m-a adus mai aproape de mine.
De altfel, acest blog este doar o noua treapta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu